zuza's pretty and delish stuff

Author Archive

Bine-nteles ca nu sunt impartiala cand scriu post-ul asta, dar hey, e blogul meu asa ca pot sa scriu ce vreau :)) Una dintre prietenele mele cele mai bune si-a deschis la inceputul lunii un boutique absolut minunat in Baneasa Shopping City. Se cheama Quoi de Neuf si e, din punctul de vedere al decorului si atmosferei, as french as it can get 🙂

Nu numai atat, dar hainele sunt absolut minunate – feminine, originale si versatile – iar preturile sunt absolut ok, in the range of Mango, Zara etc. Still, din punct de vedere croi, materiale si calitate, nicio legatura 😉 . Brandurile aduse deocamdata de Qd9 direct de la Paris sunt Rene Derhy si Antik Batik.

Asadar, look for Quoi de Neuf in Baneasa Shopping City – e la etajul 1, al treilea magazin de la Peek & Cloppenburg.

For more info, preturi, etc. vezi aici.

Photos, of course, by the just as fabulous Mihai Radulescu.

Advertisements

Continuand varza tematica care devine acest blog [hello there, 10-20 accidental weekly readers!], I present you:

– Un mic girl crush fata de the early fashion models. Se pare ca primele live mannequins erau insasi nevestele designerilor, urmate de society ladies si apoi de actrite. Meseria de model si atat a aparut abia prin anii 20.

Nu stiu exact ce mi se pare atat de fermecator la femeile astea, poate rochiile, poate hairdos-urile, poate posturile, poate pur si simplu atmosfera hiper-retro a fotografiilor.. sau poate fi pur si simplu ca femeile erau cumva mai femei pe vremea aia, fara sa inteleaga prin asta, ca acum, ca trebuie sa fii cat mai “in your face” (cu tot ceea ce implica asta: glimmery, glittery, booby, leggy, loud, etc.), mizand pe o senzualitate mai discreta si mai valoroasa, cumva, astfel.

Feminitatea asta era din punctul meu de vedere mult mai cuceritoare, pentru ca pana la urma era mai naturala, chiar daca nu venea neaparat de la sine si trebuia invatata. Ce-i drept, pentru multe femei, being a woman was a full time job, which made it easier, probabil. Ah well, emancipare ne-a trebuit, emancipare avem :))

– Si pe fotograful George Hoyningen-Huene (unul dintre cei mai cautati fashion photographers din anii 20-30), very dramatic and interesting

Mai multe aici.

Inspirata de a way way past midnight snack de aseara, in timp ce jucam Trivial Pursuit cu my best friends in the whole wide world, trebuie sa recomand cu maxima caldura lantul de patiserii/cofetarii Paul, care ne-a rasfatat cu aceasta ocazie cu Macarons (cu zmeura si fistic, exact la fel de bune ca cele mancate la Galeriile Lafayette in Paris), tarta cu lamaie si o prajitura cu cioco ceva, can’t remember it’s name.

Realitatea e insa ca nu are nici un sens sa fiu precisa in recomandarea asta, n-am cumparat nimic de la ei care sa nu fie mindblowing de bun – dupa parerea mea, big chain or no chain – au cele mai bune prajituri si torturi/tarte existente in Bucuresti la ora asta. Cele de la Centro Pastry poate se mai apropie, dar astea par mult mai naturale. Poate ca nu sunt, dar par ;))

Apropos de naturalete, pe tartele framboise de la Paul am gasit cea mai buna zmeura mancata de mine vreodata, superaromata si proaspata (poate chiar mai buna ca aia pe care o mancam in copilarie direct din tufis la Bran). Ceea ce ma face sa va recomand tortuletul cu zmeura (nu tarta, ci cel cu crema de vanilie si piscotele de jur imprejur), care e demential si super-usor.

Downside: scumputz. Scump ;))

Art Historia

Posted on: 20/02/2011

Inca un fel de note to self, dar nu numai, blogul Art Historia e minunat!

Aici am descoperit povestea ruinelor castelului astuia, unde sper tare tare de tot sa ajung la vara. Inorogi, da? ;))

Cand eram mica, negresa era una dintre prajiturile facute la ocazii de “fetele” din familia mea. Reteta a pornit de la matusa mea, a fost preluata de mama si apoi de bunica-mea, si cumva fiecareia dintre ele ii iesea cate o alta varianta. Ba prea inalta si painoasa, ba prea joasa si indesata.. sau o “medie” cu totul si cu totul nememorabila ;))

Needless to say ca eram curioasa sa vad cum imi iese mie, mai ales ca imi aminteam ca are potential de prajitura foarte foarte buna, doar ca nu prea m-am incumetat pentru ca ma tot speriase maica-mea ca e foarte greu de facut. Si adevarul e ca prima oara a fost destul de tricky pe alocuri, dar acum ca m-am lamurit, as mai repeta experienta, pentru ca a iesit ff buna 🙂

Practic, sunt 3 etape la facutul negresei:

1. Blatul

Blatul se face foarte simplu cu mixerul: 4 galbenusuri se amesteca cu 150 gr. de unt (lasat la temperatura camerei cu cateva ore inainte pentru a se inmuia) si 200 gr. de zahar. Se adauga 50 gr. cacao, se lungeste apoi cu 200 gr. de lapte si se inglobeaza la final 200 gr. de faina. La cantitatea asta puneti cam jumatate de pliculet de praf de copt (udat cu lamaie) si esenta de rom, vanilie, eventual coji rase de portocale si alte mirodenii.

Se intinde intr-o tava unsa cu unt sau tapetata cu hartie de copt si se baga la cuptor (incalzit in prealabil) 20 de minute la foc maricel spre mare. Nu mai mult, ideea e sa iasa de consistenta unui brownie mai necopt si sa nu se usuce prea tare.

2. Spuma de bezea

Cele patru albusuri ramase de la blat se bat intai singure pana se formeaza o spuma tare. Se adauga apoi treptat 200 de gr. de zahar, mixandu-se compozitia pana iese o bezea tare.

Bezeaua asta se intinde peste blat, apoi tava se baga la cuptor. Dupa 5 minute stingem focul si lasam prajitura reiesita acolo pana se raceste (nu 100%, dar in directia aia, cat aveti rabdare ;))

3. Glazura – the tricky part

Glazura se face si ea foarte simplu si rapid, problema e insa cum o intinzi. Ideea e ca trebuie sa imprastii in mod egal o glazura destul de groasa peste o bezea destul de necoapta, ceea ce poate reiesi intr-un dezastru, pentru ca bezeaua se strange cumva si rezulta ceva ce nu arata deloc bine (thenagain, ceva ce tot e f bun ;))

Acestea fiind zise, puneti pe foc o craticioara in care trebuie sa dati in clocot 50 gr. de unt, 4 linguri de zahar, 50 de gr. de cacao si vreo 8 linguri de apa. In reteta pe care o aveam eu erau trecute doar 4 linguri de apa, ceea ce rezulta intr-o chestie care putea fi intinsa cu facaletul, eventual – deci no good. Vedeti si voi pana la urma la ochi sa fie o compozitie pe care s-o puteti intinde usor peste bezea – and do that. La sfarsit trebuie sa iasa ceva care sa arate in cel mai rau caz asa :)):

As said, nu a iesit perfect vizual, dar de buna – e excelenta 😀

 

 

 

I present you un excerpt dintr-o carte de la 1925 gasita in pod, care a fost a unei stramatusi din zona Sibiului. De ea nu stiu, dar strabunica-mea a facut sigur inainte de a se marita scoala de menaj de la Viena. Iar cartea asta e, intr-un fel, transpunerea pe hartie a ce se facea acolo. Mii de retete, ma intreb daca o fi ceva fezabil – la o prima vedere aproape totul contine untura, ceea ce pentru mine e a no-no :)) Mai vedem..

Oricum, prefata asta e fascinata din punctul de vedere al mentalitatii..

Stollen-ul este o specialitate nemteasca/austriaca de Craciun, un fel de cozonac mai dens si mai necrescut, plin de fructe confiate, nuci de tot felul si alte bunataturi.

Cum facutul cozonacilor mi-a dat intotdeauna fiori pe spinare, in ideea ca panica cea mare legata de ei (din punctul meu de vedere) este ca trebuie sa iasa fluffy si crescuti – altfel nu sunt buni! – si pentru ca imi doream totusi sa coacem ceva dulce si bun pentru Craciun, ca sa avem de sarbatori ceva facut de noi si de casa – am decis cu mtx sa facem Stollen, avand in vedere ca amandurora ne-a placut acolo unde i-am cunoscut, adica in Germania si respectiv Austria.

Asa ca am scos din biblioteca mareata cartea de bucate “Die echte deutsche Küche” (adica “Bucataria autentica germana”),  pe care i-o luasem lui tata acum cativa ani cand am fost prima oara la Koblenz (minunata carte, milioane de calorii, porci, grasimi, faini si etc. ne-ok in ea ;)), si am purces la treaba [mtx’s professional lighting and camera included, nu vreau sa zic ce haos era in bucatarie :P]

Trebuie urmatoarele ingrediente pentru 4 Stolleni:

– 750 de grame de stafide

– 1/2 de cana de rom

– 1,8 kg faina + faina de lucru

– 140 de grame de drojdie (noi am folosit Pakmaya)

– cca. 1/2 de litru de lapte

– 500 de grame de migdale

– 350 de grame de zahar

– 600 de grame de coaja de lamaie/portocala confiata (se cheama Zitronat sau Orangeat si se gaseste la Real, la raionul cu pudding-uri, frisca la plic, etc.)

– 18 grame de sare

– 875 de grame de unt (in reteta spune 875 de grame de grasime: 2/3 unt, 1/3 untura – but I really didn’t want to go there ;))

Pentru acoperit Stollenii:

– 150 de grame de unt

– zahar pudra vanilat

Trebuie spus de la inceput ca Stollenii trebuie facuti cu cateva saptamani inaintea Craciunului sau a datei cand vreti sa-i mancati, deoarece dupa coacere si racire se impacheteaza si se pun la.. uhm.. stat, ca sa se faca mai buni. Nu stiu de ce, nu stiu cum, dar cica cu cat ii lasi mai mult, cu atat mai bine.

Si acum reteta propriu-zisa:

1. Cu o zi inainte de a prepara Stollenii, se vor spala in sita stafidele si se vor lasa peste noapte intr-un recipient, turnand peste ele jumatatea de cana de rom. The yummyness, ce gust au stafidele alea doua zi 🙂

2. In ziua prepararii, primul pas este sa cerneti cam un sfert din faina intr-un recipient mare, formand in mijloc un loc in care sa asezati drojdia facuta bucatele mici.

Turnati peste drojdie lapte caldut si o lingurita de zahar, apoi framantati pana cand ingredientele amestecate prind consistenta unui aluat. Acoperiti apoi recipientul cu aluatul cu o carpa si lasati-l sa stea 20 de minute intr-un spatiu in care sa nu fie curent.

3. Taiati migdalele in bucatele mici. This will take a while, asa ca e mai bine sa faceti chestia asta cu o zi inainte, atunci cand pregatiti si stafidele. Nu trebuie sa uitati sa scoateti din timp untul din frigider, ca sa fie moale atunci cand il inglobati in aluat.

Acum adaugati la aluatul de la pasul 2 bucatelele de lamaie/portocala confiata,

migdalele taiate,

stafidele care au stat in rom,

restul fainii si laptelui, sarea si cu untul moale.

Aici a trebuit sa intervina mtx, era o cantitate foarte mare de ingrediente (noi am facut 6 Stolleni) si eu nu reuseam de nicio culoare sa framant aluatul. Hardcore workout, I tell you! ;))

La finalul chinuielii a rezultat monstrul asta plin de minunatii, care promitea deja ca o sa iasa ceva foarte bun ;))

Aluatul rezultat se lasa la stat/crescut timp de o ora (acoperit cu o carpa), la o temperatura de circa 20 de grade C si nu prea aproape de cuptorul pornit.

4. Dupa o ora, monstrul

se imparte in patru bucati (cate una pentru fiecare Stollen), fiecare dintre ele se mai framanta separat si se reaseaza in cratita mare, se acopera cu carpa si se lasa la stat inca o ora.

5. In urmatorul pas, bucatile individuale de aluat se iau si se intind cu facaletul intr-un strat grosut, care se impatureste in trei, pe lungime, pentru a capata forma traditionala de Stollen.

Stollenii se pun apoi in tavi acoperite cu hartie de copt sau unse cu unt sau ulei (merge si in tavi de cozonac, nu stiu daca nu e mai bine chiar, pentru ca se latesc si risca sa se lipeasca intre ei)

Dupa punerea Stollenilor in tava, se ung cu apa calduta si se mai lasa un timp sa stea (10-20 de minute), pana cand capata o consistenta “lanoasa” (traducere exacta :)).

Se baga apoi in cuptorul preincalzit si se lasa la copt circa o ora pe treapta 3 a cuptorului. Eu am cuptor antic fara trepte si fara grade, asa ca au stat cam o ora la foc mediu spre mic, altfel risca sa se arda.

6. Stollenii se scot din cuptor dupa ce se face testul scobitorii (infigand scobitoarea in cozonac, ea iese uscata).

Rezulta ceva de genul asta:

7. Dupa ce s-au racit, Stollenii se ung cu untul topit si se presara cu zahar vanilat din belsug (dupa care se repeta si a doua oara aceeasi procedura). Se ambaleaza in folie de plastic, celofan, ce vreti voi – dar sa fie bine acoperiti din toate partile – si se lasa la stat timp de 2-3 saptamani.

Ta-daaaam: 😀


Pretty and delish categories

Older pretty and delish stuff