New fabulous shop in town: Quoi de Neuf
Posted by: zuza on: 23/09/2011
Bine-nteles ca nu sunt impartiala cand scriu post-ul asta, dar hey, e blogul meu asa ca pot sa scriu ce vreau 
) Una dintre prietenele mele cele mai bune si-a deschis la inceputul lunii un boutique absolut minunat in Baneasa Shopping City. Se cheama Quoi de Neuf si e, din punctul de vedere al decorului si atmosferei, as french as it can get
Nu numai atat, dar hainele sunt absolut minunate – feminine, originale si versatile – iar preturile sunt absolut ok, in the range of Mango, Zara etc. Still, din punct de vedere croi, materiale si calitate, nicio legatura 
. Brandurile aduse deocamdata de Qd9 direct de la Paris sunt Rene Derhy si Antik Batik.
Asadar, look for Quoi de Neuf in Baneasa Shopping City – e la etajul 1, al treilea magazin de la Peek & Cloppenburg.
For more info, preturi, etc. vezi aici.
Photos, of course, by the just as fabulous Mihai Radulescu.
Models of the 20s-30s si George Hoyningen-Huene
Posted by: zuza on: 27/02/2011
- In: Uncategorized
- 1 Comment
Continuand varza tematica care devine acest blog [hello there, 10-20 accidental weekly readers!], I present you:
- Un mic girl crush fata de the early fashion models. Se pare ca primele live mannequins erau insasi nevestele designerilor, urmate de society ladies si apoi de actrite. Meseria de model si atat a aparut abia prin anii 20.
Nu stiu exact ce mi se pare atat de fermecator la femeile astea, poate rochiile, poate hairdos-urile, poate posturile, poate pur si simplu atmosfera hiper-retro a fotografiilor.. sau poate fi pur si simplu ca femeile erau cumva mai femei pe vremea aia, fara sa inteleaga prin asta, ca acum, ca trebuie sa fii cat mai “in your face” (cu tot ceea ce implica asta: glimmery, glittery, booby, leggy, loud, etc.), mizand pe o senzualitate mai discreta si mai valoroasa, cumva, astfel.
Feminitatea asta era din punctul meu de vedere mult mai cuceritoare, pentru ca pana la urma era mai naturala, chiar daca nu venea neaparat de la sine si trebuia invatata. Ce-i drept, pentru multe femei, being a woman was a full time job, which made it easier, probabil. Ah well, emancipare ne-a trebuit, emancipare avem )
- Si pe fotograful George Hoyningen-Huene (unul dintre cei mai cautati fashion photographers din anii 20-30), very dramatic and interesting
Mai multe aici.
Paul – Maison de qualite fondee en 1889
Posted by: zuza on: 27/02/2011
Inspirata de a way way past midnight snack de aseara, in timp ce jucam Trivial Pursuit cu my best friends in the whole wide world, trebuie sa recomand cu maxima caldura lantul de patiserii/cofetarii Paul, care ne-a rasfatat cu aceasta ocazie cu Macarons (cu zmeura si fistic, exact la fel de bune ca cele mancate la Galeriile Lafayette in Paris), tarta cu lamaie si o prajitura cu cioco ceva, can’t remember it’s name.
Realitatea e insa ca nu are nici un sens sa fiu precisa in recomandarea asta, n-am cumparat nimic de la ei care sa nu fie mindblowing de bun – dupa parerea mea, big chain or no chain – au cele mai bune prajituri si torturi/tarte existente in Bucuresti la ora asta. Cele de la Centro Pastry poate se mai apropie, dar astea par mult mai naturale. Poate ca nu sunt, dar par )
Apropos de naturalete, pe tartele framboise de la Paul am gasit cea mai buna zmeura mancata de mine vreodata, superaromata si proaspata (poate chiar mai buna ca aia pe care o mancam in copilarie direct din tufis la Bran). Ceea ce ma face sa va recomand tortuletul cu zmeura (nu tarta, ci cel cu crema de vanilie si piscotele de jur imprejur), care e demential si super-usor.
Downside: scumputz. Scump )
Art Historia
Posted by: zuza on: 20/02/2011
Inca un fel de note to self, dar nu numai, blogul Art Historia e minunat!
Aici am descoperit povestea ruinelor castelului astuia, unde sper tare tare de tot sa ajung la vara. Inorogi, da? )
Sa revenim la prajituri – Negresa
Posted by: zuza on: 20/02/2011
Cand eram mica, negresa era una dintre prajiturile facute la ocazii de “fetele” din familia mea. Reteta a pornit de la matusa mea, a fost preluata de mama si apoi de bunica-mea, si cumva fiecareia dintre ele ii iesea cate o alta varianta. Ba prea inalta si painoasa, ba prea joasa si indesata.. sau o “medie” cu totul si cu totul nememorabila )
Needless to say ca eram curioasa sa vad cum imi iese mie, mai ales ca imi aminteam ca are potential de prajitura foarte foarte buna, doar ca nu prea m-am incumetat pentru ca ma tot speriase maica-mea ca e foarte greu de facut. Si adevarul e ca prima oara a fost destul de tricky pe alocuri, dar acum ca m-am lamurit, as mai repeta experienta, pentru ca a iesit ff buna
Practic, sunt 3 etape la facutul negresei:
1. Blatul
Blatul se face foarte simplu cu mixerul: 4 galbenusuri se amesteca cu 150 gr. de unt (lasat la temperatura camerei cu cateva ore inainte pentru a se inmuia) si 200 gr. de zahar. Se adauga 50 gr. cacao, se lungeste apoi cu 200 gr. de lapte si se inglobeaza la final 200 gr. de faina. La cantitatea asta puneti cam jumatate de pliculet de praf de copt (udat cu lamaie) si esenta de rom, vanilie, eventual coji rase de portocale si alte mirodenii.
Se intinde intr-o tava unsa cu unt sau tapetata cu hartie de copt si se baga la cuptor (incalzit in prealabil) 20 de minute la foc maricel spre mare. Nu mai mult, ideea e sa iasa de consistenta unui brownie mai necopt si sa nu se usuce prea tare.
2. Spuma de bezea
Cele patru albusuri ramase de la blat se bat intai singure pana se formeaza o spuma tare. Se adauga apoi treptat 200 de gr. de zahar, mixandu-se compozitia pana iese o bezea tare.
Bezeaua asta se intinde peste blat, apoi tava se baga la cuptor. Dupa 5 minute stingem focul si lasam prajitura reiesita acolo pana se raceste (nu 100%, dar in directia aia, cat aveti rabdare )
3. Glazura – the tricky part
Glazura se face si ea foarte simplu si rapid, problema e insa cum o intinzi. Ideea e ca trebuie sa imprastii in mod egal o glazura destul de groasa peste o bezea destul de necoapta, ceea ce poate reiesi intr-un dezastru, pentru ca bezeaua se strange cumva si rezulta ceva ce nu arata deloc bine (thenagain, ceva ce tot e f bun )
Acestea fiind zise, puneti pe foc o craticioara in care trebuie sa dati in clocot 50 gr. de unt, 4 linguri de zahar, 50 de gr. de cacao si vreo 8 linguri de apa. In reteta pe care o aveam eu erau trecute doar 4 linguri de apa, ceea ce rezulta intr-o chestie care putea fi intinsa cu facaletul, eventual – deci no good. Vedeti si voi pana la urma la ochi sa fie o compozitie pe care s-o puteti intinde usor peste bezea – and do that. La sfarsit trebuie sa iasa ceva care sa arate in cel mai rau caz asa ):
As said, nu a iesit perfect vizual, dar de buna – e excelenta 
Femeia, ca o albina silitoare, chiverniseste..
Posted by: zuza on: 12/02/2011
I present you un excerpt dintr-o carte de la 1925 gasita in pod, care a fost a unei stramatusi din zona Sibiului. De ea nu stiu, dar strabunica-mea a facut sigur inainte de a se marita scoala de menaj de la Viena. Iar cartea asta e, intr-un fel, transpunerea pe hartie a ce se facea acolo. Mii de retete, ma intreb daca o fi ceva fezabil – la o prima vedere aproape totul contine untura, ceea ce pentru mine e a no-no ) Mai vedem..
Oricum, prefata asta e fascinata din punctul de vedere al mentalitatii..
Cum am facut Sächsischer Weihnachtsstollen
Posted by: zuza on: 19/12/2010
Stollen-ul este o specialitate nemteasca/austriaca de Craciun, un fel de cozonac mai dens si mai necrescut, plin de fructe confiate, nuci de tot felul si alte bunataturi.
Cum facutul cozonacilor mi-a dat intotdeauna fiori pe spinare, in ideea ca panica cea mare legata de ei (din punctul meu de vedere) este ca trebuie sa iasa fluffy si crescuti – altfel nu sunt buni! – si pentru ca imi doream totusi sa coacem ceva dulce si bun pentru Craciun, ca sa avem de sarbatori ceva facut de noi si de casa – am decis cu mtx sa facem Stollen, avand in vedere ca amandurora ne-a placut acolo unde i-am cunoscut, adica in Germania si respectiv Austria.
Asa ca am scos din biblioteca mareata cartea de bucate “Die echte deutsche Küche” (adica “Bucataria autentica germana”), pe care i-o luasem lui tata acum cativa ani cand am fost prima oara la Koblenz (minunata carte, milioane de calorii, porci, grasimi, faini si etc. ne-ok in ea ), si am purces la treaba [mtx's professional lighting and camera included, nu vreau sa zic ce haos era in bucatarie 
]
Trebuie urmatoarele ingrediente pentru 4 Stolleni:
- 750 de grame de stafide
- 1/2 de cana de rom
- 1,8 kg faina + faina de lucru
- 140 de grame de drojdie (noi am folosit Pakmaya)
- cca. 1/2 de litru de lapte
- 500 de grame de migdale
- 350 de grame de zahar
- 600 de grame de coaja de lamaie/portocala confiata (se cheama Zitronat sau Orangeat si se gaseste la Real, la raionul cu pudding-uri, frisca la plic, etc.)
- 18 grame de sare
- 875 de grame de unt (in reteta spune 875 de grame de grasime: 2/3 unt, 1/3 untura – but I really didn’t want to go there )
Pentru acoperit Stollenii:
- 150 de grame de unt
- zahar pudra vanilat
Trebuie spus de la inceput ca Stollenii trebuie facuti cu cateva saptamani inaintea Craciunului sau a datei cand vreti sa-i mancati, deoarece dupa coacere si racire se impacheteaza si se pun la.. uhm.. stat, ca sa se faca mai buni. Nu stiu de ce, nu stiu cum, dar cica cu cat ii lasi mai mult, cu atat mai bine.
Si acum reteta propriu-zisa:
1. Cu o zi inainte de a prepara Stollenii, se vor spala in sita stafidele si se vor lasa peste noapte intr-un recipient, turnand peste ele jumatatea de cana de rom. The yummyness, ce gust au stafidele alea doua zi
2. In ziua prepararii, primul pas este sa cerneti cam un sfert din faina intr-un recipient mare, formand in mijloc un loc in care sa asezati drojdia facuta bucatele mici.
Turnati peste drojdie lapte caldut si o lingurita de zahar, apoi framantati pana cand ingredientele amestecate prind consistenta unui aluat. Acoperiti apoi recipientul cu aluatul cu o carpa si lasati-l sa stea 20 de minute intr-un spatiu in care sa nu fie curent.
3. Taiati migdalele in bucatele mici. This will take a while, asa ca e mai bine sa faceti chestia asta cu o zi inainte, atunci cand pregatiti si stafidele. Nu trebuie sa uitati sa scoateti din timp untul din frigider, ca sa fie moale atunci cand il inglobati in aluat.
Acum adaugati la aluatul de la pasul 2 bucatelele de lamaie/portocala confiata,
migdalele taiate,
stafidele care au stat in rom,
restul fainii si laptelui, sarea si cu untul moale.
Aici a trebuit sa intervina mtx, era o cantitate foarte mare de ingrediente (noi am facut 6 Stolleni) si eu nu reuseam de nicio culoare sa framant aluatul. Hardcore workout, I tell you! )
La finalul chinuielii a rezultat monstrul asta plin de minunatii, care promitea deja ca o sa iasa ceva foarte bun )
Aluatul rezultat se lasa la stat/crescut timp de o ora (acoperit cu o carpa), la o temperatura de circa 20 de grade C si nu prea aproape de cuptorul pornit.
4. Dupa o ora, monstrul
se imparte in patru bucati (cate una pentru fiecare Stollen), fiecare dintre ele se mai framanta separat si se reaseaza in cratita mare, se acopera cu carpa si se lasa la stat inca o ora.
5. In urmatorul pas, bucatile individuale de aluat se iau si se intind cu facaletul intr-un strat grosut, care se impatureste in trei, pe lungime, pentru a capata forma traditionala de Stollen.
Stollenii se pun apoi in tavi acoperite cu hartie de copt sau unse cu unt sau ulei (merge si in tavi de cozonac, nu stiu daca nu e mai bine chiar, pentru ca se latesc si risca sa se lipeasca intre ei)
Dupa punerea Stollenilor in tava, se ung cu apa calduta si se mai lasa un timp sa stea (10-20 de minute), pana cand capata o consistenta “lanoasa” (traducere exacta ).
Se baga apoi in cuptorul preincalzit si se lasa la copt circa o ora pe treapta 3 a cuptorului. Eu am cuptor antic fara trepte si fara grade, asa ca au stat cam o ora la foc mediu spre mic, altfel risca sa se arda.
6. Stollenii se scot din cuptor dupa ce se face testul scobitorii (infigand scobitoarea in cozonac, ea iese uscata).
Rezulta ceva de genul asta:
7. Dupa ce s-au racit, Stollenii se ung cu untul topit si se presara cu zahar vanilat din belsug (dupa care se repeta si a doua oara aceeasi procedura). Se ambaleaza in folie de plastic, celofan, ce vreti voi – dar sa fie bine acoperiti din toate partile – si se lasa la stat timp de 2-3 saptamani.
Ta-daaaam:
Beautiful autumny Bran & Sohodol
Posted by: zuza on: 08/12/2010
Ce sa vizitezi in 3 zile la Roma
Posted by: zuza on: 24/11/2010
Inspirata de faptul ca o sa plece niste prieteni in city break weekendul asta la Roma, m-am gandit sa share my wisdom & knowledge si sa le fac un program de “descoperire” a orasului, pe care sa-l pun si pe blog. Realitatea e ca you probably can’t possibly have a bad time la Roma, gasesti lucruri bestiale si istorie la tot pasul, dar de ce sa nu profiti la maxim de timpul pe care il ai acolo si sa vezi cat mai mult posibil?
Day 1:
Zona Romei Antice
- Incepand de pe Via Cavour, urcand pe niste scari la dreapta o sa ajungeti la biserica San Pietro in Vincoli – o biserica cunoscuta in primul rand pentru statuia lui Moise a lui Michelangelo si pentru pastrarea lanturilor Sfantului Petru in altar.
- Ajungeti apoi imediat la Colosseum si Arco di Costantino – nu va obositi sa intrati inauntru in Colosseum, coada e lunga, interiorul e absolut neinteresant. Nu merita nici timpul pierdut, nici banii de intrare. Daca vreti sa fiti informati referitor la ce “pierdeti”, here you go – poze din interior – ce vedeti acolo e suficient. Colosseum-ul a fost inaugurat in anul 80, Arco di Costantino a fost ridicat in 312. Pretty cool.
- Continuati cu Foro Romano – o zona intinsa in imediata apropiere a Colosseum-ului cu ruinele Romei imparatilor romani. Vorba lui Lonely Planet, it takes a bit of imagination sa iti dai seama ce a fost exact pe acolo, dar e interesant. Un audioguide would help, la fel o harta sau un ghid cu explicatii.
- Chiar langa se afla Piazza Venezia: aici o sa vedeti monumentul dedicat lui Vittorio Emanuele al IIlea – Il Vittoriano sau “The Typewriter” – eventual, daca nu e coada prea mare, puteti sa va urcati sus pentru panorama (n-am ajuns, dar am auzit ca s-ar vedea frumos). Tot in piata o sa vedeti Palazzo Venezia, construit in stil renascentist in secolul al 15lea, cel mai cunoscut pentru faptul ca Mussolini isi tinea de la balcon speech-urile
- Langa Piazza Venezia o sa gasiti Columna lui Traian, pretty familiar stuff )
- Optional, s-ar mai putea merge si la biserica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru biserici patriarhale ale Romei, tot in zona Monti. Zic optional, pentru ca desi e una dintre bisericile semnificative ale Romei, si am vizitat-o de ambele dati cand am fost acolo, niciodata nu am ramas cu ceva special in minte legat de ea. Dar recunosc ca e foarte frumoasa.
Day 2:
Vatican (prima jumatate a zilei) & Centrul vechi (a doua jumatate a zilei)
- Daca e duminica, mergeti la 12 in Piazza San Pietro. E momentul binecuvantarii saptamanale a Papei, se aduna lumea in piata si e foarte fun si interesant, positive vibe, dragut. Ar fi poate bine de vizitat bazilica inainte, ca sa va ramana mai mult din zi dupa. Basilica din San Pietro, in interiorul Vaticanului, este cu adevarat extraordinara din toate punctele de vedere. Alocati vreo ora pentru vizitarea interiorului. Nu uitati de Pieta-ul lui Michelangelo. In rest, nu recomand urcarea in dom, se sta la cozi, e aglomerat, se urca destul de greu (chiar daca partial cu liftul – dar mai raman 320 de trepte foarte inguste), iar sus, unde ar trebui sa fii mesmerized de priveliste, esti de fapt mesmerized de cat de aglomerat e si cat de incomod trebuie sa stai ca sa poti face o poza. Mai interesant este subsolul, unde sunt multe morminte ale papilor, inclusiv mormantul Sfantului Petru si al Papei Ioan Paul al II-lea. Intrarea in bazilica e libera, jos la morminte de asemenea, sus in dom 7 Euro.
- Muzeele Vaticanului, desi extraordinar de interesante, nu se pliaza deloc pe ideea de city break. Pentru ele trebuie sa dedicati o zi intreaga, si dupa o sa fiti fleasca de oboseala ) Foarte foarte foarte foarte foarte important, daca vreti sa mergeti totusi la Vatican si nu vreti sa pierdeti 2 ore la coada la intrare, luati-va in avans biletul de pe net de aici.
- Continuati cu Via della Conciliazione (din Piazza San Pietro drept in fata) si ajungeti imediat la castelul San Angelo si la Tibru. Tibrul nu este prea fermecator, dar macar sa stiti cum arata San Angelo e destul de neimpresionant inauntru, merita insa tare sa platiti cei 5 euro la intrare pentru privelistea de sus, de pe terasa. Incomparabil mai buna decat de sus de pe San Pietro!
- A doua jumatate a zilei dedicati-o centrului Romei: incepeti cu Spanish Steps in Piazza di Spagna. De acolo mergeti pe jos pana la Fontana di Trevi and take your time daca nu sunteti sufocati de ceilalti turisti. Chiar e deosebita si frumoasa, o fantana baroca ce creste destul de organic din spatele unei cladiri, in care arunca toata lumea bani. The perfect combo
- Luand-o in continuare pe stradute veti ajunge la Pantheon, one of my personal favourites. E un templu vechi de 2000 de ani cu o arhitectura geniala (transformat intre timp in biserica crestina), care se afla intr-o piateta foarte foarte draguta si “romana”. Imediat in spatele Pantheonului este Elefantino, statuia cu elefantul care cara pe spate un obelisc, si biserica Santa Maria Sopra Minerva, singura biserica gotica in Roma. E extrem de frumoasa si gazduieste, printre altele, o statuie a lui Isus de Michelangelo.
- De la Pantheon mergeti in Piazza Navona, una dintre cele mai populare destinatii turistice din Roma. Aici se afla in mijloc Fontana dei Quattro Fiumi a lui Bernini (Bernini rules, btw).
Day 3
Ori vizitati ce v-a ramas de vazut din primele 2 zile (it’s plenty), ori trageti o fuga pana in Trastevere, un cartier cu foarte mult sarm, de cealalta parte a Tibrului fata de centru. Multe stradute pitoresti, restaurante dragute, atmosfera misto.
Tips & tricks:
- Niciodata, but I mean NICIODATA nu va asezati la cafea/suc/mancare in piatetele cu obiective turistice, langa ele etc. Cautati localuri pe stradute laturalnice, mai retrase, mai autentice si mai pline de localnici. Ca o regula, cu cat e locul mai plin de turisti, cu atat e mancarea mai proasta, serviciile mai tzepare, preturile mai mari.
- Mare grija la felul in care se circula la Roma. Traversati cu atentie, you know, all the things your mother warned you about as a child, italienii conduc ca dementii.
- Mare grija la pickpockets. Eu nu am avut “placerea” sa-i cunosc, dar am auzit ca ar fi multi si indemanatici.
- Transportul in comun e acceptabil la Roma: 2 linii de metrou si multe autobuze. Cumparati din statiile de metrou de la automat carduri pe mai multe zile, sunt valabile din cate imi amintesc pentru metrou + autobuz (mai intrebati) si sunt mai ieftine decat calatorii individuale.
- In general, savurati orasul, mai faceti in asa fel sa va si pierdeti pe stradute – mai ales in centrul vechi – si mai presus de orice, enjoy the eternal city
PS: despre restaurante si mancarea la Roma gasiti mai multe aici.
Ce mancam la Roma?
Posted by: zuza on: 18/11/2010
- In: Yumm food
- 11 Comments
Si uite asa, copiii babei, ma adun si eu in sfarsit si scriu despre mancarea din Italia.
As it is fairly obvious, o parte importanta din succesul unei calatorii e reprezentata pentru mine de getting delicious noms Nu e nimic mai frumos dupa o zi de umblat pana la epuizare si de vazut chestii minunate decat sa gasesti restaurantul ALA unde sa te relaxezi, sa bei un pahar de vin, sa mananci bine si sa get a taste of the local fun.
Tip no. 1: Nu-i credeti pe oameni cand va zic ca se mananca prost in Italia. Ca o regula generala, toata lumea care zice ca se mananca prost undeva (ca-i Bucuresti, ca-i Roma, ca-i Paris etc., nu conteaza) e genul care nu se informeaza unde merge. Si care se aseaza in prima terasa din locurile cele mai turistice posibile si se mira de ce a avut parte de cea mai proasta pizza ever si de o nota de plata absolut socanta ) Asa ca intotdeauna inarmati-va cu un ghid bun (Lonely Planet, de exemplu) si evitati localurile din hotspot-urile turistice. Pe formula asta am nimerit numai in locuri ok (hai sa nu zic 10/10, dar cred ca 9/10 ar fi destul de realist).
Tip no. 2: Stiu ca Roma e plina de inghetata, si da, banuiesc ca mai toata e buna, insa daca ajungeti acolo mergeti NEAPARAT la San Crispino si dati 5 euro pe o portie infima de inghetata (3 scoops, in pahar de hartie, nu in vafa, ca sa nu-i “altereze” gustul – I know it sounds like bullshit, dar la cat e de buna, who am I to disagree, poate asa e). Eu nu sunt mare fan inghetata in general, dar asta este ceva complet, complet incredibil. As fi mancat in continuu varietatea cu bezea si alune de padure, era ceva de nedescris… Plus o inghetata de ciocolata de Valrhona – inghetata de cioco fiind cea cu care ma inteleg in mod normal cel mai putin – care a fost absolut cea mai buna CIOCOLATA, nu inghetata, pe care am mancat-o vreodata ) Gasiti San Crispino aproape de Fontana di Trevi si Pantheon, adresele pe site. GO!
Tip no. 2.1: Tot legat de inghetata, cica felul in care recunosti daca inghetata dintr-un local e buna este uitandu-te la cea de fistic – daca e maronie, cu o vaga tenta verzuie, inseamna ca inghetata e naturala si buna – daca e verde electric sau prin zona, stiti voi, nu trebuie sa vi-o doriti
Tip no. 3: Ramanand tot in sfera dulciurilor, am mancat Tiramisu de mai multe ori, dar n-as putea sa spun ca acum, dupa 2 luni de cand m-am intors de acolo, mi-a ramas unul in mod special in minte. Cateva mancate la restaurant au fost bune, cele mai multe mai “de pe strada” prostute. Au in schimb tot felul de fursecuri pe baza de diverse nuci, pudrate cu zahar, YUMMM. Check out the following exhibit din Capri:
Tip no. 4: Pizza. Pai da, cum sa nu vorbim de pizza daca e vorba de mancarea din Italia. Ma rog, din partea mea, am putea sa nu vorbim ) Am mancat de mai multe ori, cea mai buna fiind cea de la “fratele mai mic” al lui Baffetto. Si nu stiu daca o sa ma fac inteleasa acum, dar: pizza is still pizza. Adica chiar daca e cea mai buna pizza din lume tot nu o sa se compare, in umila mea opinie, cu niste paste cu ingrediente mai speciale, de exemplu. Ffs, even if it truly is great comfort food, nu e nimic elaborat la o pizza, nimic fin, nimic extraordinar. E buna cand te uiti la un film, when you stay in with friends and you order in, dar nu stiu de cate ori mi-am comandat ever pizza la restaurant. Ma rog, my two cents ) However, pizza de la Baffetto merita incercata, asa ca mergeti cu incredere la oricare dintre adresele din link. Cum arata, pai asa:
Tip no. 5: Daca pizza mi se pare o chestie usor overrated, pastele in schimb sunt cu totul si cu totul alta poveste. Ce e interesant e ca spre deosebire de pastele de la restaurantele italienesti din Bucuresti, retetele de la Roma sunt de multe ori foarte simple, in special in locurile cu mancare mai traditionala si mai non-touristy, ceea ce surprinzator, le face sa fie cele mai bune paste ever.
Locuri bune de mancat paste:
- La Carbonara (in zona unde am stat noi, Monti – adica aproape de Collosseum, Forul Roman, Columna lui Traian etc.) – un restaurant nu foarte mic, extrem de populat de localnici (ceea ce e intotdeauna un semn ca mancarea e buna), cu atmosfera misto, al carui patron tanar si plin de tatuaje lucreaza cot la cot cu mamma lui, servindu-te amandoi in tandem. Paste de casa, gnocchi, toate formele si dimensiunile, mozzarella, rosii, busuioc, usturoi.. sheeeesh, ce foame mi s-a facut ) Nici cu restul meniului nu stau rau, au o paine incredibila care merge excelent cu prosciutto-ul casei… yumm yumm.
- Dino & Toni (in zona Vaticanului) – now this is a long story, dar o sa incerc s-o scurtez ) Restaurantul sau bodega asta – nu stiu cum sa-i zic exact – era in Lonely Planet, avand o descriere foarte apetisanta, asa ca am zis sa incercam. In mod normal, daca as fi trecut pe langa restaurantul asta pe strada, nu as fi intrat, dar fiind recomandat cu atata caldura, bine am facut! This is, I think, REAL Italian food. Si ca gust, si ca atmosfera, si ca tot. Patronul, Dino, e nebun, iti baga mancarea pe gat basically, nu exista meniu, tot primesti chestii pe parcursul serii, trebuie sa fii permanent pe faza sa nu te trezesti cu 5 feluri de mancare (si asta nu pentru ca te seaca de bani, ci pentru ca oricat ti-ai dori, stomacul tau nu e atat de mare ). Cu tot haosul de acolo, am fost de 3 ori, si as mai merge de 1000 de ori. Pastele excelente (carbonara, amatriciana, gricia), antipasti misto – de fapt de cand le terminai, nu mai puteai aproape nimic (un fel de pizza acoperita cu tot felul de chestii, mezeluri, mozzarella, si alte chestii pe care nu le mai pot denumi acum ), felul doi – ce aveau in ziua respectiva. Iar la dolci… mmmmmmmmmmmmmmmmm Tiramisu bun, Granita di caffe. Everything great. La sfarsit, complementary Limoncello si o nota de plata socant de ok. Entertainment inclus, sigur!
(in poza, fabulous Dino himself with Mtx, in ultima seara eram deja prieteni buni )
- Il Bacaro (zona centrala, pe langa Pantheon) – restaurant mai scumput, dar exact genul ala relaxat si fancy in acelasi timp, cu meniu interesant si elaborat si vinuri foarte bune. Aici am mancat cele mai bune paste din viata mea, care sunt considerate specialitatea lor: spaghetti con gamberi, porcini, pecorino e tartufo. Nu cred ca trebuie sa zic mai multe. Foarte frumos
Tip no. 6 - I command you to eat mozzarella din bufala! Si nu numai pentru ca arata asa:
Ci pentru ca este ceva absolut de nedescris. Mozzarella mancata de mine pe-aici – Zott, italieneasca, romaneasca – e un rahat fara gust. Asta e ceva ce musteste de lapte, buuuna si chiar si un pic sarata.
In concluzie, ma duc sa dau iama in frigider )
